Incercam deunazi sa-mi explic de ce ne indragostim atat de repede (si fara prea multe motive) noi, femeile. Imi imaginam acest “fenomen” in opozitie cu suferinnta pe care o traim atunci cand pierdem persoana iubita. Este echitabil? 
Cantaresc totul din perspective timpului necesar pentru “a te indragosti” si respectiv “a uita”, daca se poate pune vreodata problema in acest fel. Exista notiunea de “dragoste la prima vedere”, marturisiri de genul “m-a fascinate din prima clipa” si de ce nu “trebuia sa fie al meu!” . Totusi, de ce nu auzim niciodata despre reveniri spectaculoase in urma unei dezamagiri in dragoste?
Am urmarit acum ceva timp un documentar despre ce se intampla cu mintea noastra atunci cand ne indragostim. Era vorba despre cateva reactii chimice petrecute in organism care induc senzatia de dragoste, binecunoscutii fluturasi in stomac, starea de euforie permanenta, etc. Practic, intreaga filosofie bazata pe sentimental erotic, “zburator cu plete negre vin’ la noapte de ma fura” era anulata. Iar in schimb, ce?!
Conform acestui studiu, dragostea dureaza in jur de 2 ani si jumatate, timp in care respectivele reactii chimice si procese aveau loc. Ba mai mult: respectiva substanta miraculoasa minuni poate fi obtinuta si in laborator. Cu alte cuvinte, Dragostea se poate produce in laborator. Instantaneu mi-a zburat gandul la strabunicele noastre care le puneau in vin inbovnicilor tot soiul de leacuri babesti, pentru a-si pune pirostriile mai curand…
In cazul in care totul consta intr-o ecuatie rezolvata, cu necunoscutele aflate, de ce nu se descopera si leacul suferintei?! Sau este oare suferinta doar un produs al imaginatiei noastre? Putin probabil daca ne gandim ca intensitatea suferintei o poate depasi pe cea a iubirii, ba chiar o poate anula. Sau este ingrat din partea noastra sa cerem asa ceva?! Oare dragostea este miracolul suprem, iar pretul acesteia este chinul neindurator simtit cand sentimentul nu este impartasit… dragostea impartasita este acea senzatie de implinire sora cu nepasarea in fata mortii! Iar suferinta, degradarea pana la inutilitate a finite umane. Iubirea reprezinta dependenta de acea persoana in gradul cel mai acut. Sfarsitul si inceputul existentei zac in el! Totul… doar o iluzie dulce amaruie…
